Mno. M-am scăpat.

Vorbind foarte serios despre scosul oamenilor în stradă, trebuie să le dai un exemplu. Să fii un bun mediator, și să ai un țel precis. Să poți să accepți că nu ești „mai perfect” ca turma, poate doar mai înțelegător, toate în folosul adunării.

Nemulțumitul din bancul anterior s-a împiedicat de un prost, de mine, și s-a ofticat din cauza la unu care i-a atras atenția ca e (relativ) agramat. Și cu asta s-a potolit. Mno. Amu dacă vrei să faci ceva, gen protest, care presupune cunoștințe de pshilogie, sociologie, logistică etc, te gândești înainte, te consulți, și vii cu un plan, cu o idee, cu o poveste, care să conțină un mesaj clar, o direcție precisă, și vii pregatit să preiei problemele, să le analizezi, și să îndrepți energia lor cât-decât în direcția în care vrei să conduci protestul tău. Și dacă oamenii văd că ești hotărât, clar te vor urma, și mai mult decât atât, te vor ajuta.

Amu care-i principala problemă în țară, sincer mi-ar place să știu, pot să dau exemple: Lipsa banilor, învațământul, sănătatea, agricultura, președinția, justiția, UE, poliția, vameșii, turismul, băncile, biserica, benzina/gaz/curent …. poftim, dar de care să mă leg să scot o masă de oameni din case, să găsesc o soluție, să le inspir încredere, să le pun un zâmbet pe buze, și să-i conving să mă susțină? Da, dacă iese un oraș întreg, cu mic, cu mare, se pot pune toate problemele de mai sus, dar până atunci? Are cineva „Manualul protstatarului inteligent” sau „Manifesto for dummies”  perfect, îl vreau și eu pe mail dacă puteti în format pdf.

Poți de asemenea să studiezi istoria româniei, dpdv politic, și să o compari cu istoria altei țări, poate din alte decenii, să faci o comparație pertinentă, și să o expui pe net, poate se mai inspiră cineva, și se schimbă ceva în bine, iar dpdv politic. Dai o soluție, și te ții de ea cu dinții. Poți să răstorni tot sistemul dacă găsești o crăpătură de care să profiți, dar în cazul ăsta foamea te va împinge la lăcomie. Și în momentul în care ți-e cald la picioare, ai burta plină, și stai pe canapea în fața televizorului, nu-ți mai arde de proteste.

Mno și amu probabil mă pun la film. Și dorm. Sau mă bucur de pachetul de țigări. Nu mai scriu despre proteste, îi las pe alții, recunosc că nu am talent la așa ceva.

Legalizați iarba, e o soluție măcar pentru turism, pentru foame, și pentru depresii. Și futeți-vă, e și asta o soluție.

Advertisements

3 Responses to “Mno. M-am scăpat.”

  1. lasa oamenii acolo unde sunt . ca de scos in strada ii scot politicienii .la nevoie .

  2. Am zis ca nu (cred ca) am talent la asa ceva.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: