Frunze de dimineață.

Spicuind din fragmentele întipărite în memoria-mi volatiă.

Nu sunt ceea ce aș numi „fresh” astă dimineață, asta mulțumită berilor de aseară, deci o să-mi dau silința să fiu coerent și am să îmi ajut memoria cu bucațele de tube.

Se aude la difuzoarele laptopului gri-argintiu din bucătăria albă, „modernă” decorată pe alocuri cu plăci de gresie maro-ciocolatiu combinat cu verde crud, masă clasică acoperită de  policlorură de vinil cu imprimeuri maro-muștar, pe care ședea nedisturbată solnița, pipernița, o cutie de tablă verde de la cafea, câteva cănițe, viu colorate, așezate în rând lângă perete, și o căniță albă folosită ca sistem de întreținere a vieții pentru o legătură de pătrunjel verde.

Între timp fierbătorul de apă îsi făcea datoria vitejește, pentru ca noi să ne bucurăm de ceai. Și ne-am bucurat de arome de mango, de trandafiri (sub formă de boboci rupți prematur, uscați, doar ca ulterior să fie opăriți) si de părți componente ale portocalului, v-aș minți dacă aș zice exact ce erau, arăta ca și fulgii de creion, ascuțit cu cuțitul de bucătărie (oare sunt și cuțite de cameră, sau de baie?). Și cum calitățile mele de degustător de ceai lipsesc cu desăvârșire, (mi-am dat seama că am nevoie de un anumit mediu înconjurător să pot degusta un ceai) am combinat cu nesimțire ceaiurile, cu ciocolată, miere, și discuții despre habar n-am ce cu gazda mea, o domnișoară cu părul fin, scoasă (parcă) dintr-o pădure cu zâne, și plantată (din vina ei) în acea bucătărie imposibil de savurat, foarte secretoasă, și cu tone de bun simț, trădată însă de felul în care se juca cu frunza de pătrunjel, făcând din frunzele acelea mirositoare, cel mai fericit condiment, pentru câteva secunde pline de senzualitate.

M-am teleportat acasă după această incursiune în bucătăria cu ceaiuri, pe care am personalizat-o cu miros de țigară, mi-am violat frigiderul în căutare de haleală lumească, am găsit fiertura mea de cartofi cu carne, am microundat-o profund, timp în care mi-am tăiat o ceapă albă pe care am mânjit-o cu sos de soia de arăta ca țărmurile mării după ce s-a rupt in două un vas petrolier, vârât la ghiozdan ca un animal mâncarea aceea obscen condimentată cu boia, frunze de dafin, si alte ingrediente lipsite de orice fel de subtilitate, urmărind cel mai macabru clip de pe Ted, care nu încetează niciodată să mă surprindă, însă la halu în care mâncam, nici transpantu de fețe umane n-a reușit să mă oprească din ingerat.

Și mulțumit de mine, sătul, cu picioarele pe birou, încep siesta-mi de seară, conversând nimicuri pe messenger, și contemplându-mi ziua de lucru, mix-ul de ceaiuri, condiția umană și cauzele defecțiunii apărute la LHC, și cum se puteau evita acestea cu THC combinat cu critica rațiunii pure, sunt brusc oprit din contemplare de un cuvânt: Sör! (adică bere), toate gândurile le iau, le împachetez, le pun fundă și le arunc la budă, mă trezesc cu blugii pe mine, geacă de fâș de neam prost, țigări, mânuși telefoane, sar din Zorilor și aterizez în centru, la masă în krajczar, înconjurat de fum, muzică, și am terminat o bere, deși înca aveam fâșul pe mine, și nu trecuseră cinci secunde. Să vă mai dau o piesă să vă rupă sufletu ca Rambo.

Stam la masă cu roșcata, șatena si șatena deschisă, prinzând din zbor tag-uri gen henna, ursulet, și mă trezesc din mine la începuturile poveștilor cu autostopiști,spuse de fete, doar ca să ma culc la loc în scrumiera caldă îmbietoare, când îmi sună celularul din cauza celularului Yankeului, și mă proiectează pe parchetul generalului. Să-mi bag pula ce piticoată era lânga mine, cu colop antebelic în cap, si cu adidași în piciorușe, (Mo să faci rost de poza aia, de la ailaltă, să o postesc o țîră hă? – Merită că o ciocnit cu mine, și o vărsat juma de bere pe glezna mea, dar o compensat cu șervețele, tu, da?) în partea dreaptă, și cu un ozeneu străinez (știu că m-o abordat în englezească), cu ochelari supradimensionați (+ 50% sticlă la același preț), pierce-uri peste tot, si o pălărie falsă prinsă cumva de cap, drăgălașă de altfel, și cu muuulți alții, localu fiind plin de muzica Roxanei Zăpârțan, pe care o susținem noi toți, și atașăm un clip (primu de pe tube) ca să vă faceti idee, cum m-am bălăcit în muzică și bere.

Și am mai prins cântând și o tipă slabuță săraca (nu la cânt, ci la corp), cântând despre dependență, motani și alergii. Pe ea nu o susținem așa de tare, că e mai ușoară de felul ei. Și nici nu mai știu cum o cheamă.

Și am urcat acasă pe ninsoare, făcând copil mic din frig, gândindu-mă la cât de rece e EA.

PS: Mersi de bere lu Yank și lui Dany, și nu uităm nici de țigara de la Istvan.

Advertisements

14 Responses to “Frunze de dimineață.”

  1. jesus man.
    aia cu ochelarii aia chiar era acolo?
    am crezut ca am visat io iarasi bazaconii :)))))))))))

  2. Da domnu, chiar era acolo. Si m-a intrebat ce se canta, cand chanteusa slaba baga cover de vama, si-i raspund: e un cover, so no wonder it sounds ok 😛

  3. PSS: Și am asistat la demontarea unei mese de biliard ieri, hmm…

  4. demontarea unei mese de biliard???????????
    SACRILEGIU!!!!!!!!!!!!!1

  5. Si-a schimbat domiciliul masa de biliard, s-a mutat la Reghin.

  6. Cata rabdare.. sa scrii atat :-s

  7. Macar daca as sti ca iti place :-s

  8. Deci, Istvan are tigari de contrabanda. Nr. meu de tel. este: 0745.46*.***

  9. Cu Istvan ori iti faci abonament, ori nu.

  10. moz, cica aia era italianca… si daca si eu am vazut-o, sigur era acolo.

    on a sidenote, da, ti-oi da pozele.

  11. […] că post-ul lui Zoli şi imaginea de mai sus ilustrează cum nu se poate mai bine sintagma “a picture worth a […]

  12. THC combinat cu “Critica raţiunii pure”, este un soi de bere, în sensul plăcerii, în sine. Puritatea rămâne, pleacă doar critica, iar raţiunea suscită condiţia umană. Privită prin paharul înalt, îşi trădează natura.

  13. apropo merci de comment de pe blog sper sa mai intri si alta data si daca ai timp intra si tu pe filme cu vampiri

  14. Multumesc pentru acest post hazliu|amuzant. Poate vom colabora pe viitor!…

    […]Frunze de dimineață. « Rasta Man[…]…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: