Bere

…parte din ei se cunoșteau, nu pot să fiu mai clar, îmi este incomod să dau mai multe detalii, la urma urmei nu mă interesează. Mai comand o bere și intru înapoi în mine. E o seară banală, aceleași conversații, senzația pregnantă de acasă. Stau totuși cu ochii deschiși, îmi place să mă uit la oameni, să-i recunosc din nou și din nou, să mai văd câte o fustiță nouă, o mișcare stângace, o imperfecțiune, o modalitate de abordare inedită, o poantă, o ironie subtilă, și constant mă întreb dacă merită să mă ridic sau să mă scot din inerție să duc intenția la bun sfârșit, însă de cele mai multe ori mai iau o gură de bere. Și mă întorc în mine, mai scot un cuvânt din context, îl amestec cu o amintire și o inserez în mediul înconjurător doar să-i urmăresc traiectoria în conversație până se stinge, poate se mai ridică o sprânceană pe undeva, sau mai iese cineva în evidență continuîndu-mi ideea, stimulînd sau împrospătînd atmosfera monotonă din jur. Rar se întâmplă așa ceva, și cel mai des mai iau o gură de bere.

Îmi place mai mult ca orice să iau bucățele dintr-o persoană necunoscută, să le combin într-o frază și două-trei gesturi ca să pară un pachet bine făcut, și să confrunt persoana respectivă cu surpriza, evident scoasă din context, să-i tulbur calmul cu acele bucățele familiare învelite în creația mea, și să trag concluzii, despre ce am greșit, involuntar persoana luată în vizor intrînd în capcana menită să dreneze informație. Durează cinci minute, și în cele mai multe cazuri după două minute îmi pierd interesul, restul de trei minute folosindu-le să-mi confirm bănuielile, și să decid dacă am la ce folosi persoana sau nu. Dar de cele mai multe ori e inutilă persoana și mă întorc la bere.

Mai comand o bere, aprind o țigară. Umplu paharul meticulos, ciocnesc, cu cei de la masă și cu masa, și a mai trecut o seară. E cald.

 

Advertisements

2 Responses to “Bere”

  1. bautura, leacul pt luciditate.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: