Ele

Nu (mai) sunt sigur care e treaba cu viața asta, zău așa. În fundal este jazz, clar jazz, cu trompete, tromboane, contrabas, și fețe albe vopsite cu cremă de ghete. Prim planul e cu un monitor, multe gânduri despre mulți oameni, mai câte o ciorbă, o glajă de vin, o berică, pită cu smântână, fum de țigară și ora unșpe jumate, care e o oră ciudată, o jumate de oră de agonie până intru la duș. Da, și văd parcul central asfaltat, alei cu asfalt, în parc, în Cluj, în anu 2011. Asfalt! Genial, să-mi bag pula!

Trecem însă peste toate, cum trecem pe gazonul cubic din Matei (alte genii, sau aceeași ca din parc?), mai bine părăsesc urbea, și ajung la ele. Ele însă nu sunt mai interesante întotdeauna, nici măcar mai complexe decât un șir de borduri mai înalte decât pragul unei mașini, de care totuși te ferești într-o curbă, să nu te deschidă ca pe o conservă. Ele au un avantaj major și anume sunt multe, niciodată nu se termină. Ca un joc de puzzle, cu o infinitate de piese, mai descoperi ceva ce se potrivește, montezi imaginea, după care constați că nu-ți place ca ansamblu, și treci la următoarea, poate montată e mai faină decât pe bucățele… Ele, pe care le observ, în postura de observator activ, dându-le semnale de intrare, pentru a mă minuna ce poate ieși, dintr-o vorbă, un gest, sau un pahar de vin. Alcoolul cu ele, calea spre fericire, cale infinită… potirul de aur cu două picioare depărtate.

Miaaaaaaau!

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: