Archive for the Frustrari Category

Dragă Mare.

Posted in Frustrari with tags on January 29, 2013 by Rasta Man

Mi-e dor de mare.

De erupții cutanate cauzate de soare, de grețurile urmate de prea mult alcool, de cortul mult prea cald în care nu poți dormi dupa ora 8, chiar de te-ai culcat la 7 jumate. Mi-e dor de mâncarea din cotețele suprapopulate numite restaurante, de mizeria de pe plajă de dimineață, de mucurile de țigări din nisip, de cioburile din talpă, de pescari alcoolici, și de pisicile jumulite și scârbite de peștele proaspăt.

Mi-e dor de plaja de nudiști care dispare an după an, de cei cu aparate de fotografiat cu zoom de pe faleză, de emblemele plajei care sunt rupte în gură în timp ce fac chetă să aibă cu ce își menține fericirea.

Era să uit de mirosul algelor care zac pe malul mării și putrezesc sub soare invadate de miliarde de musculițe. De urechelnițele care zac sub orice are un pic de umbră.

De budele turcești care sunt pe atât de confortabile ca o săgeată în genunchi. De cafeaua proastă, a la nisip.

De buclele mele lipicioase, spălate în apa mării.

De sutele de kilometri.

Se vede aici.

Dragă evoluție…

Posted in Frustrari with tags , , on October 19, 2011 by Rasta Man

Ai greșit în momentul în care ai combinat erecția de dimineață cu vezica umflată, vezi că nu sunt în pădure să mă piș pe trunchiul unui copac, ci tre să fac pe acrobatul aplecând din mijloc spre toaletă.

Mersi pentru dimineața asta. Mi-ai făcut-o iar!

Denigrarea cafelei.

Posted in Frustrari with tags , , on August 26, 2011 by Rasta Man

Așa, după vreo două beri negre, cu gust de caramel, am început să mă simt bine, să arunc pachetul de țigări în capul unei traumatizate, și să-mi reiau conversația amiabilă cu Yankeul care pleacă azi în vamă cu programul pregătit de acasă. Oarecum irelevantă conversația, terminăm ultimele guri de bere și ieșim din local, coborâm scările, când observ în curtea interioară o persoană aproape de vârsta a treia, cu o voce destul de frumoasă și o dicție un pic mai bună decât a mea, își zicea monologul plictisit, încercând asemeni unei molii, să nu părăsească raza microfonuțului care-i atârna deasupra capului, captându-i vocea, pe care o transforma în semnale electrice numai bune ca să fie amplificate modest ce-i drept de amplificatorul din background. Terasa interioară unde vorbea nenea de unu singur, e mică, și ferită de zgomotul străzii, deși e în buricul târgului. Omul nostru bun, puțin probabil să fie actor, deși făcea pe unul, vorbea molcom despre cafea. Era o poveste care avea cafeaua în rolul principal, și în jurul cafelei se învârteau vreo două personaje, naratorul (omul nost), și Emil, ambii complexați și frustrați, naratorul fiind dotat și cu complex de superioritate combinate cu valențe de psiholog, mereu întorcându-se la iubita lui amantă (negresă cu spume), cafeaua. Publicul era vrăjit de cantitatea de bălării pe care o scotea omul pe gură, toți amuțiseră mai aruncând câte un ochi la chelneriță, sau la drogatul care râde în colț, purtând tricou cu PULA 08, ba chiar se simțeau rușinați de prezența unor astfel de spectatori, care admirau vraja (vrăjeala) care n-avea nicio valoare, ba mai mult punea într-o lumină proastă cafeaua, folosindu-se de puritatea ei pentru a vrăji ceata de „bonomi” cu creiere putrezite sub căldura măștilor de intelectuali.

Îl întreb pe debarasator pasiv cine e nenea care vorbește, sub microfonul micuț, și e fotografiat ca o starletă porno din toate unghiurile de marii artiști fotografi prezenți la fața locului, și omul îmi zice simpu: Da pula știe…

După câteva minute, toată sceneta se termină cu un mesaj SMS primit de narator, care roagă pe cineva din audiență să citească mesajul (și citește mesajul, dar vocea lui dispăru din cauza interacțiunii directe cu naratorul, spectatorul probabil umezindu-se instant), după care ceremonios, naratorul părăsește „scena” urcând scările pe care coborâsem mai înainte, aștept momentul în care coboară ceremonios în aplauzele mutanților neînțeleși, și așa am trecut unul pe lângă celălalt.

Back

Posted in Frustrari with tags on August 19, 2011 by Rasta Man

După vacanță.

Încep să mă afund în minunatul oraș cu care-mi împart monotonia cum se împart fluturașii pe stradă de către tinerii studenți dornici de a petrece în pântecul Janisului clipe de neuitat. Stimabile, ascultă-mă pe mine un pic: A fost atât de frumos în vacanță încât îmi vine să borăsc, doar gândindu-mă la apăsarea pe care o simt datorită poveștilor ce s-au adunat în mine. De aceea n-am să-ti povestesc nimic. Mă simt bine stând în service asistînd la doi  mecanicuți cretinei, care timp de o oră au reușit să penetreze tabla slăbită a rablei mele dragi, și au introdus trei (3) șurube, și cât de mult m-am delectat cu naivitatea lor. Mă întrebam dacă au reușit să fută la viața lor, sau le-a luat trei ore să se desfacă la pantaloni. Mă gândesc, (știu sună aiurea) să nu mai merg în vacanță niciodată, să nu mai cunosc oameni noi și interesanți, să nu intru în detalii că ies poveștile și-mi borăsc cafeaua pe tastatură, poate ar fi mai bine să…

Ironică viață.

Punctul mort.

Posted in Frustrari with tags , on June 19, 2011 by Rasta Man

Simt cum se atrofiază în mine nevoia de a comunica, de a împărtăși, de a crea și de a evolua. Începe să semene viața cu un film monoton, prea lung, plin de actori de mâna a doua, predictibil și plictisitor. Partea cu adevărat frumoasă nu există, eventual poți ațipi pe scaun, să te scufunzi în vise, și în momentul în care te trezești și ești confuz, până când visele te însoțesc, până îți termini cafeaua de dimineață și realizezi că ești în același film de cacao. Aiurea-n tramvai, motivele pentru care ”ar trebui„ să lupt, să devin o persoană mai bună, mai înțeleaptă, mai bogată sau mai iubitoare.

Cât de bine poți să te minți reprezintă adevărata cheie a succesului în ziua de azi.

Condamnați-mă.

Snoopy vs Nokia

Posted in Frustrari with tags , , on April 26, 2011 by Rasta Man

Ne-am rătăcit ieri prin Făget, cu mașinuța încărcată cu patru oameni, un grătar, o tonă de carne, legume, vin și alte zame, și întâmplător am găsit o poieniță destul de drăguță, unde am zis să ne oprim să ne gândim la drumu spre casă, și să mâncăm, bem dacă tot ne-am oprit, ca tot omu. Și punem de festin, sfârâie toate pe grătar, curge vinu în pahare, și pe post de șofer fiind, ajung să beau cola și să mă joc cu telefonu, în timp ce lumea începea să se simtă ”bine”..

Se face mâncarea, salata, ne tolănim pe pătură, halim ca animalele, strângem masa, ne punem la fumat, băut, zis bancuri etc, când una din eroine se decide să se îndepărteze de grup, să-și satisfacă nevoile fiziologice, nimic neobișnuit, poate doar faptu că dă într-o groapă când se întoarce și … iesind din groapă se întoarce la pătură și ne întreabă:

– V-am arătat chiloții mei cu Snoopy? Cât timp zicea lumea in cor ”NU!” am scos telefonul din buzunar, deblocat, mi-am pus cea mai inocentă mască pe față și ridicat telefonu apăsând butonul ”Camera”

– Nu i-ați văzut, întreabă ea ăn continuare, poi vi-i arăt, și incepe să-și desfacă cureaua, și să-și descheie nasturii de la pantaloni, moment în care deja apăsam butonul de mai sus cu camera, și în tipm ce în fața mea la un metru apare imprimeul cu snoopy pe fond roz, telefonu se decide să-mi zică : Battery low, camera on standby!

Robotzi?

Posted in Frustrari with tags on April 15, 2011 by Rasta Man

Sunt zile în care dezamăgirea plutește în aer, căldura stă departe de mine, poate în același loc unde s-au ascuns optimismul, speranța, visele, dragostea sau fericirea. Găsesc acum firesc, acest vid, și încet ajung la concluzia că oamenii au secat, s-au terminat ori s-au stricat. S-au terminat surprizele, nu mai există distracții, valul pe care m-am dus pâna acum s-a spart de mal, și tot ceea ce a rămas e spuma, care dispare, și nisipul care se așterne în urmele picioarelor care l-au deranjat în primul rând.

Sunt sătul de taste, mi-e greță de la țigări, cafeaua face mai vii fantomele care mă bântuie, mâncarea mă face să mă gândesc la chimicale, dragostea la reclame, viața în sine mă trimite la moarte, iar oamenii? Hmm, oamenii…

Să mă gândesc oare la cei care vor, nu vor, se fac că vor, se fac că nu vor să …. dezamăgească, dar aici sunt vinovat eu, pentru că încerc.

Poate trebuia să postez noul clip de la Robotzi… plm

Creierelor… porniți odată!

Posted in Frustrari with tags , on April 6, 2011 by Rasta Man

Toată materia cenușie, aflată în cutia craniană, este cultivată și îngrășată cu ani de zile de mers la școală, facultă, etc … pentru ca să aibă impresia că e utilă.

Actually nu-i chiar așa. Creierul e un fricos, și în consecință ajunge sclav. Zic asta pentru că am avea toate resursele de comunicare necesare să nu mai mergem o zi la birou, la școală sau ooriunde altundeva unde nu ne place (dacă încă îți place să faci asta, dupa ani și ani, postul acesta nu e pentru tine). Pana mea, mii și mii de ani de evoluție, ca să te bucuri de mila altuia (lucrând la patron sau corporație etc) înseamnă că nu-ți folosești vastele cunoștințe pe care le-ai acumulat. Ce să mai zic că ești deștept de faci poc, și lucrezi pe un salariu de căcat. Sau că ai fost zeci de ani la lucru în continuu și ai o pensie de nimic. Nu sună foarte similar cu ”The Silence of the Lambs?”

Hai să fim uniți, să ne iubim, să avem grijă unul de celălalt, și să dăm muie la cei care zic că așa nu se pot face bani. Simplu zic eu!

Hai materie cenușie, că e momentul în care se poate orice. Adică ce plm ai de pierdut ?

Țigara și poliția.

Posted in Frustrari with tags , , on April 5, 2011 by Rasta Man

Mă pregăteam pentru ce urma, dar nu eram încă gata, știu că stăteam la calculator, cu ușa de la balcon deschisă, și cred că alertam lumea, strigam la oamenii de lângă mine să iasă pe balcon, că au ajuns deja în hol și se apropie. Simțeam adrenalina cum îmi invadează tot corpul, pe măsură ce mă agitam, să dau afară lumea din cameră și să mă asigur că scap. Dar holul nu era atât de lung pe cât credeam, și cum m-am ridicat de la calculator am simțit o atingere delicată pe încheietura stângă. Și-mi ridic mâneca.

O creatură îmi era încolăcită pe locul unde îmi purtam ceasul, semăna cu o ființă subacvatică, gelatinoasă, de culoarea sângelui închegat, care îmi făcea ceva, mă otrăvea am presupus, și am pus mâna și am smuls-o. Îmi lăsase urme negre pe unde se încolăcise, ca și cum încheietura mi-ar fi fost carbonizată, nu mă durea însă deloc, dar n-am apucat să-mi studiez rana deoarece am simțit aceeași mișcare și pe cap, eram tuns scurt, și cumva am remarcat o creatură neagră, umflată, ca o lipitoare care se prinsese de scalpul meu, dar ciudat cât de delicat se furișau nenonoricitele, și știam că trebuie să le ucid, dar nu eram îmbrăcat cu ce trebuia. Au urmat senzații de atingere fină pe picioare, și cum m-am uitat la pantaloni, am observat mișcare sub ei. Eram gata, mi-a trecut prin minte, și m-am trezit.

Era ora trei dimineața. Am ieșit pe balcon cu o țigară și un pahar de suc. Și observ mașina poliției ”scanând” cu toate luminile aprinse, inclusiv cele de pe marginea girofarelor, o parcare din fața blocului. Și ajung băieții în capătul parcării, opresc mașina, sting toate luminile, și să zicem că se pun la pândă. Asta m-a liniștit suficient să adorm la loc, fără să mă gândesc la coșmare. Mulțam!

 

Filozofie de balcon

Posted in Frustrari with tags , , on March 19, 2011 by Rasta Man

Simplu. Cam așa e lumea azi, ca și definiția cuvântului simplu.

Și încerc să nu mă gândesc la faptul că fericirea câinelui comunitar de sub balcon, este direct proporțională cu salariul minim pe economie, sau cu guvernul Boc. Nici la legile pe care le încalc zilnic, pentru a mă descurca în astă lume simplă. Că este o lume foarte simplă, știu asta. Poate reușesc să îmi scot din cap și faptul că în momentu ăsta tre să mă cac, dar buda mea, e ocupată de un pakistanez, căruia toaleta de dimineață îi ia de trei ori mai mult decât unui român sau ungur, (poate se murdărește de trei ori mai repede sau pute de trei ori mai tare, nușh). Să mă gândesc mai bine la faptul că aseară, o domnișoară mi-a zis în față că sunt nașpa, și reacția mea firească (m-a mirat și pe mine dealtfel) a fost să-i sărut mâna. Da, aș începe să mă laud iar, așa că trecem și peste asta (peste gând, nu domnișoară).

Ce bună a fost berea în La Port. Berea adusă firesc, la masă de Suzana (cea frumos curgătoare…), sau Suzi, care s-a dovedit a fi Zsuzsi (Juji se citește), dar ca toate lucrurile bune, berea din La Port, s-a terminat. (Hai mă La Port, unde berea nu mai e…, plm )

Și am ajuns în circ, unde deși era berea caldă și de-am pulea, ne-am dezmorțit pe glasul lui Artan, băiatu bazat de la Partizan, ce să mai …. PEEEERFECT.

Dar, nu am chef să mă gândesc nici la băute. Și dacă suntem la capitolu ăsta, nici măcar la futute. Niciun gând despre astea. Nici măcar la pizdele proaste (pleonasm intenționat) care m-au futut ieri la creier, coborând mai jos decât va coborâ luna în seara asta, pe scara mea de valori (tot io-s prost, știu asta).

Mno, am rămas fără țigări. Cred că mă retrag să meditez la asta, pe budă că s-a eliberat.

PS: Hai să ne jucăm de-a oamenii. E simplu jocu: ești om cu mine, și eu te fut în gură.

(Mulțumiri speciale: legilor, legiuitorilor, apărătorilor legii, societății bazate pe bun simț, bisericii, și tuturor celor care pe parcursul vieții m-au adus în punctul ăsta)