Archive for bere

Arrrrrrrrrrrr!

Posted in Ce ma umbla zi de zi... with tags , , on September 29, 2011 by Rasta Man

Durerea musculară este un semn că sunt deshidratat. Dealtfel tot ce se întâmplă zilele astea mă împinge la o cură desăvârșită de (re)hidratare cu bere cel mai probabil. Protestez că s-a terminat vara, în stilul meu preferat, nefăcând nimic să ies din starea de lene și moleșeală în care mă băltesc de ceva săptămâni. Nici faptul că îmi lăcrimează ochii de la ceapa călită făcută de pakistanezul (Pakistan = pământul celor puri) din dotare, plictisit de altfel și el, săracul, acu că e doctor și a luat fata de a transformat-o în femeie în fața ofițerului stării civile de la Cluj… (mai are dreptul la încă trei, încă e prea puțin interesantă viața de familie din punctul lui de vedere.)

Mda. Așa. Plm. Trec mai departe, departe de tot, undeva în confortul izolației termice oferite de plapuma grasă, printre așternuturi care poate nu miros a ceapă, să-mi iau cartea în mână, și să adorm fără niciun regret, poate doar acela că nu am destulă voință să mă deplasez în sânul cald și parfumat, al unei crâșme plictisite și pline de fum, care să mă legene ca o curvă obeză pe o corabie de pirați beți turtă.

It’s not over… till the fat lady sings huh? Audiție plăcută.

Advertisements

Cotton

Posted in Loc de baut? with tags , , , on September 14, 2011 by Rasta Man

Aștept să vină. Termin halba de bere, comand încă una, soarele de septembrie apune jucându-se cu ochii obosiți ai barmanei, terasa e îmbăiată într-o muzică moale, undeva la o masă depărtată se serbează o zi de naștere, mai trag un fum din țigară și o sting în scrumiera neagră așezată pe tejgheaua de la bar. Mai arunc un ochi la telefon, îmi recapitulez rapid conversația pe care o avusem înainte cu un sfert de oră, detaliile întâlnirii de la capătul străzii Uzinei Electrice, pe malul Someșului aproape de pod. I-am promis că mă duc după ea, deși terasa se putea descoperi fără prea multă bătaie de cap. Sosește berea aurie, completată de razele soarelui prinse în halbă, doar ca să rămână captive după ce halba devine translucidă de la boabele de condens ce s-au format rapid pe ea. Nu reușeam exact să mi-o imaginez, lipseau detalii din portretul ei, la urma urmei trecuseră cel puțin doi ani de când n-am dat ochii cu ea, oare s-a schimbat, oare va reuși să mă surprindă cum o făcea de obicei, oare e la fel de zvăpăiată sau timpul și-a pus amprenta și pe cicatricea ei de pe umăr, și nu-mi termin gândul bine, apare o colegă de lucru (care era principalul motiv pentru care mă aflam pe terasa Cotton, și care mă invitase ca fapt divers la o bere înainte de masă) și din vorbă în vorbă aflu că am fost prins în capcană, fiind ziua ei…

Într-o fracțiune de secundă s-au legat toate, senzația fiind asemănătoare cu o găleată de apă rece în cap, am aflat de ce erau mesele rezervate și cum întâlnirea mea care era deja imaginată ca fiind învăluită în povești intime ca între doi oameni care nu s-au văzut de o bună bucată de vreme, se duce pe apa Someșului la fel de repede cum a venit. Nu contează, îmi zic, oricum nu are să rezulte nimic bun din întâlnire, niciodată nu s-a întâmplat ceva între noi doi, nu e cazul diseară. Ajung să mă așez la o masă cu colega, urmează un schimb de politețuri și oameni care vin și-i aduc cadouri, spre deosebire de mine care eram cu mâna în cur și cu blugii rupți, salvându-mi aparențele poate cămașa, deși nici ea nu era călcată, mă rog, picat din cer așteptând…

Sună telefonul, mă teleportez pe malul Someșului, și răspund, o voce veselă la terminalul celălalt începe și descrie locația în care se afla, la care plusez întrebând-o în ce e îmbrăcată, și aflu de pantaloni verzi, top alb-crem și o poșetă asortată pe umăr. Mă apuc să-i descriu pe care potecă să cotească după ce trece de pod, dar nu apuc bine să termin descrierea, aducându-mi aminte că i-am promis că o iau de pe pod. Zis și făcut, pornesc în alergare ușoară în direcția podului pe dalele de piatră așezate probabil de ani buni pe lângă gardul viu care mă biciuia din când în când, ajung pe pod și o văd. Și ne îmbrățișăm aproximativ patru secunde, mergem la terasă, ne așezăm la masa plină de oameni, și în mine se așterne liniștea, sorbind detalii din ea, refăcând baza de date din memorie și adăugând detalii noi, deși gura mea se mișca purtând conversații fără nicio încărcătură cu comesenii, mă simțeam prins în mine, incapabil să mă fac plăcut sau interesant. Am schimbat într-un final și cu ea câteva halbe de bere, poate mai multe decât cuvinte sau idei, mulțumindu-mă cu hrana pe care mi-o cream singur, ca un voyeur mental care-și produce singur scenarii și întâmplări, ajungând astfel să se termine, la fel de sec cum a început. Am condus-o acasă repede, mai precis în două sesiuni de alergare ușoară până în Mănășturi, unde ne-am mai îmbrățișat vreo 3 secunde, și m-am postat în stația de autobuz, unde mi-am completat energia pierdută cu un hot dog, și lipsa de adrenalină cu faptul că am mers fără bilet.

Ele

Posted in Ce ma umbla zi de zi... with tags , , on September 13, 2011 by Rasta Man

Nu (mai) sunt sigur care e treaba cu viața asta, zău așa. În fundal este jazz, clar jazz, cu trompete, tromboane, contrabas, și fețe albe vopsite cu cremă de ghete. Prim planul e cu un monitor, multe gânduri despre mulți oameni, mai câte o ciorbă, o glajă de vin, o berică, pită cu smântână, fum de țigară și ora unșpe jumate, care e o oră ciudată, o jumate de oră de agonie până intru la duș. Da, și văd parcul central asfaltat, alei cu asfalt, în parc, în Cluj, în anu 2011. Asfalt! Genial, să-mi bag pula!

Trecem însă peste toate, cum trecem pe gazonul cubic din Matei (alte genii, sau aceeași ca din parc?), mai bine părăsesc urbea, și ajung la ele. Ele însă nu sunt mai interesante întotdeauna, nici măcar mai complexe decât un șir de borduri mai înalte decât pragul unei mașini, de care totuși te ferești într-o curbă, să nu te deschidă ca pe o conservă. Ele au un avantaj major și anume sunt multe, niciodată nu se termină. Ca un joc de puzzle, cu o infinitate de piese, mai descoperi ceva ce se potrivește, montezi imaginea, după care constați că nu-ți place ca ansamblu, și treci la următoarea, poate montată e mai faină decât pe bucățele… Ele, pe care le observ, în postura de observator activ, dându-le semnale de intrare, pentru a mă minuna ce poate ieși, dintr-o vorbă, un gest, sau un pahar de vin. Alcoolul cu ele, calea spre fericire, cale infinită… potirul de aur cu două picioare depărtate.

Miaaaaaaau!

 

Denigrarea cafelei.

Posted in Frustrari with tags , , on August 26, 2011 by Rasta Man

Așa, după vreo două beri negre, cu gust de caramel, am început să mă simt bine, să arunc pachetul de țigări în capul unei traumatizate, și să-mi reiau conversația amiabilă cu Yankeul care pleacă azi în vamă cu programul pregătit de acasă. Oarecum irelevantă conversația, terminăm ultimele guri de bere și ieșim din local, coborâm scările, când observ în curtea interioară o persoană aproape de vârsta a treia, cu o voce destul de frumoasă și o dicție un pic mai bună decât a mea, își zicea monologul plictisit, încercând asemeni unei molii, să nu părăsească raza microfonuțului care-i atârna deasupra capului, captându-i vocea, pe care o transforma în semnale electrice numai bune ca să fie amplificate modest ce-i drept de amplificatorul din background. Terasa interioară unde vorbea nenea de unu singur, e mică, și ferită de zgomotul străzii, deși e în buricul târgului. Omul nostru bun, puțin probabil să fie actor, deși făcea pe unul, vorbea molcom despre cafea. Era o poveste care avea cafeaua în rolul principal, și în jurul cafelei se învârteau vreo două personaje, naratorul (omul nost), și Emil, ambii complexați și frustrați, naratorul fiind dotat și cu complex de superioritate combinate cu valențe de psiholog, mereu întorcându-se la iubita lui amantă (negresă cu spume), cafeaua. Publicul era vrăjit de cantitatea de bălării pe care o scotea omul pe gură, toți amuțiseră mai aruncând câte un ochi la chelneriță, sau la drogatul care râde în colț, purtând tricou cu PULA 08, ba chiar se simțeau rușinați de prezența unor astfel de spectatori, care admirau vraja (vrăjeala) care n-avea nicio valoare, ba mai mult punea într-o lumină proastă cafeaua, folosindu-se de puritatea ei pentru a vrăji ceata de „bonomi” cu creiere putrezite sub căldura măștilor de intelectuali.

Îl întreb pe debarasator pasiv cine e nenea care vorbește, sub microfonul micuț, și e fotografiat ca o starletă porno din toate unghiurile de marii artiști fotografi prezenți la fața locului, și omul îmi zice simpu: Da pula știe…

După câteva minute, toată sceneta se termină cu un mesaj SMS primit de narator, care roagă pe cineva din audiență să citească mesajul (și citește mesajul, dar vocea lui dispăru din cauza interacțiunii directe cu naratorul, spectatorul probabil umezindu-se instant), după care ceremonios, naratorul părăsește „scena” urcând scările pe care coborâsem mai înainte, aștept momentul în care coboară ceremonios în aplauzele mutanților neînțeleși, și așa am trecut unul pe lângă celălalt.

Tusványos 2011

Posted in Loc de baut? with tags , , on July 24, 2011 by Rasta Man

Ziua 1

Plecare din Cluj, pe la 17, mașina plină toate locurile ocupate, în afară de o rulotă fără nicio lampă funcțională de frână și câțiva adormiți la volan, drumul a fost bun, fără incidente, vremea bună. Pe la 22 și un pic, dăm de coada de la intrarea în Tușnad. Groază teroare bară la bară, am ajuns într-un sfert de oră la Tușnad, unde loc de parcare nu exista. Am avut însă noroc cu un localnic, care m-a invitat la el în curte contra sumei modice de 5 lei, bucurie mare care a fost curmată rapid, urcînd în curte pe o rampă, am agățat și rupt ceva la evacuare, mai precis racordul flexibil de la eșapament. FML!

A urmat jumătate de oră de mers pe jos, cu bagajele-n spinare ca luptătorii antitero (chiar mergeam pe stradă, trotuarul fiind ocupat de mașini, intrînd la adăpost de fiecare dată când trecea câte o namilă de camion pe lângă noi) și ajungem la festival. Mare de oameni, imposibil să te orientezi, ne-am pus jos bagajele și ne-am luat langoș cu smântână și cașcaval la 5 lei, (za best ever) și am găsit bâjbâind locul de corturi ne-am pus cortul, bagajele înăuntru și marș la bere. Neașteptat de fain a putut să fie! Deși era plin până la refuz, nu am fost împins, călcat sau enervat decât de gunoiul de pe jos (care dimineata la 9 a fost strâns). Corturi cu muzică și bere, pe toate gusturile, copii adulți și bătrâni la aceeași masă, prietenoși și deschiși. Bere pe toate gusturile Ursus, Timișoreana, Ciucaș șamd, de la 2,5 lei paharul de Ciucaș la 4-4,5 lei doza de Ursus, (preț de la cort la cort, nu erau prețurile fixe), alcoale de toate felurile, și mâncare de la gulaș la porumb fiert orice, la prețuri normale aș zice.

Mi-am găsit „echilibrul” într-un cort cu muzică sănătoasă (gen fostul Fire), cu doza de Ursus la 4 lei (perfect), m-am pus la o masă cu „degustători” de „pálinka” de la mama ei (de unde o fi fost nu m-a interesat), după o vreme pus pe zbenguit din plete, și s-a terminat seara. Retras la cort pe la 4 și ceva dimineața (20 ron/noapte/persoana, cu brățară la intrarea în locul de corturi.)

Ziua 2.

9-30 mă trezesc la sunetul pompei de curățat toaletele ecologice. FML! Dau o raită la primul cort, bag o cafea lungă (3 ron), mă spăl pe față cu apă minerală, și să văd cum rezolv cu mașina. Ies în strada principală (10 min de mers pe jos) mă uit la o tipă care stătea pe marginea drumului cu un tip (eyecontact), frumușică, remarc că are ceva badge de la festival, încerc să-mi aduc aminte dacă am cunoscut-o sau nu seara precedentă dar fără succes, merg mai departe. După vre-o 20 de pași, mă prind că poate merg oamenii la Ciuc… mă întorc, îi întreb, exact acolo mergeau. Le explic că tobă ruptă, mașina sună, bla bla, service, dezmembrări etc … și după o plimbare de 15 minute ajungem la mașină. Suna ca un chopper cu toba dată jos … urlaaaaaaaaa, grohăia, flash-uri cu raliu etc.

Ne pornim la drum către Miercurea Ciuc, și fun fun fun, suna atât de fain mașina încât o țineam la 4000 rpm just for fun …  ne-am distrat tot drumul, (30 km Tușnad băi – Ciuc) am ajuns la service cu un zâmbet imens pe față, și cu dorința de a-mi modifica evacuarea. (Nu circulați niciodată cu defect la mașină pe drumurile publice, după o băută zdravănă, chiar dacă poate fi distractiv, puteți rămâne fără permis și fără talon. Dar nu era service în Tușnad Băi, Tușnad Sat sau Tușnadul Nou, deschis sâmbăta).

Mecanicul tocmai scotea un Jeep din garaj… l-a împins singur dintr-o suflare până în mijlocul curții, pe la 26 de ani, corp atletic, lanț de aur cât degetul meu de gros la gât, mânjit din cap până în picioare, mă ia în primire, îi explic de țeava mea flexibilă, se bagă să se uite și el, zice altceva (era normal), povestea clasică … am mult de lucru, programări chestii, dar termină în 2 ore… să mă întorc, nu e grav, se rezolvă, etc. Plimbare per pedes în buricul târgului prin Miercurea Ciuc.

Service-ul era la capătul orașului, pe strada Obor la 10 minute de gară (dezolantă gara), mi-am amintit de o rudă care locuiește în MC, notar public, aflat adresa, și am zis să fac o vizită ad-hoc, am ajuns pe strada pe care o căutam lângă piața de legume, și întreb o coană cu două plase: Ne tessék haragudni, keresek egy közjegyző irodát ezen az utcán? ca să-mi răspundă sec: Nu știu limba maghiară! … explic în română birou notarial bla bla, găsesc adresa, nimeni acasă. Perfect. Următorul gând, foame – fast food – o shaormă mare mare (e bine să mănânci bine când urmează să bei), dar n-am găsit shaormerie, (uaaaaaaaaaaaaaaatdafuuuuuuuuck?!), dar am descoperit lângă piață un fast food cu șnițel pui la chiflă, (6 ron) cu ceva salate roșii, ceapă, creme maionezice etc, luat o doză de cola, și gândul următor… să găsesc o bancă să-mi pun fundu jos, să mănânc. Ghiciți ce.. a urmat încă un massive wtf, în centru nefiind nicio bancă (actually erau mai multe bănci, cu bancomate decât bănci pe care se șade), improvizez, găsesc un petic de iarbă verde mă așez cu nepăsare la umbră, mănânc beau sucul, bag o țigară. Nu puteam sta acolo la nesfârșit, asa că dau să caut o terasă, unde să mai beau o cafea, găsesc relativ repede, o terasă drăguță, unde  oamenii mâncau melba la boluri de inox, și prăjituri (chiar există oameni care fac asta), mă așez, comand o cafea lungă cu lapte (să rezolv și cu toaleta), și sunt servit relativ repede, cafea segafredo cu lapte condensat (uatevăr) și două plicuri de zahăr segafredo, și surpriză: prăjiturică cu ciocolată pe farfurioară (4 ron cafeaua), și surpriza numărul 2: ceașca murdară. FML! Am zis sistem imunitar fă-ți treaba, în caz că a stropit aparatu când s-a turnat cafeaua. Pisici. Am băut cafeaua, vizitat toaleta, și marș înapoi la sevice. Mașina era nemișcată. Clar nu se atinsese de ea, dar îl întreb și de-a dracu dacă e gata… zâmbind, să-l fac să se simtă, dar nu l-am lăsat să-mi răspundă, l-am și liniștit, zicându-i că nu e grabă, și mă bag în masină văd o carte lăsată în portieră, mă pun pe un petic de iarbă la umbră să citesc, asta în curtea service-ului. Mă vede mecanicul și-mi zice că pot să stau acolo, că nu ajunge câinele la mine, arunc o privire în spate, un rottweiler de 40 kg dormea dus… la 3 metri de mine sub o tablă de metal (probabil ceva fostă capotă de la mașină). După 20 minute termină tipul ce avea de făcut, și-mi bag mașina în service, în 3 minute constată că am avut dreptate, și e de cacao situația, dă 3 telefoane, face rost de piesă la fel ca cea originală dar mai lungă cu vreo 4 cm (FML!) (45 ron). Dau banu, mă lasă singur în service, se urcă in tico și dispare. Citesc, am zis. Nu deschid bine cartea (Ceva legat de Istoria Religiilor, (dar nu Istoria Religiilor) de Mircea Eliade în lb. magh), că apare tico, in 10 minute e dată jos partea de tobă cu racord flexibil, sondă lambda și conectorii de acolo, se prinde la menghina, se da la flex, se taie,(FML!?) se sudează, se montează la loc, juma de oră de lucru (50 ron), mașina merge mai bine ca înainte de agățat (uau!), ca bonus îmi desfundă furtunele de scurgere de la trapă. Perfect, bag benzină, (30 ron) dau un telefon, aflu că e gașca în crater la Sf Ana, la bălăceală… GO! (Lacul Sf Ana, format în craterul unui vulcan stins de o căruță de ani, apă cu conținut de minerale, cu nuanță cărămizie, apă rece și curată). De la Tușnad (32 km) se merge în comuna vecină pe nume Bixad și la prima intersecție se face stânga  (drum de testat amortizoarele la Rolls Royce, gropi, zone neasfaltate, piatră cubică, etc). Iau 4 autostopiști din Tușnad, povești despre diferențele culturale (erau din Budapesta tinerii), schimb valutar și terminate cu bancuri cu ruși, peisaje superbe, ajungem la Sf.Ana, primesc 10 lei de la autostopiști (nu le-am cerut nimic, s-au oferit ei), și sunt luat în primire de cei de la parcări care te obligau să plătești parcarea sub formă de taxă de rezervație (10 lei parcarea pe o pășune, unde parcai peste iarba uscată, de putea lua foc de la un catalizator (mama voastră de cretini!) și 20 lei intrarea în rezervația propriu-zisă… sau 10 lei pentru motorul lui visurât), mă iau în gură cu ei, dar n-am timp de scandal, dau cei 10 lei de la Budapesta, mă pornesc pe jos către lac (1,5 km pe stradă, 500 m prin pădure și e minunat!!!), îmi dau seama că-s cretin și slipii sunt în cortul din Tușnad (FML!), nu contează, dau de lac, dau de gașcă, mă decid că trebuie să fac o baie că nu se poate altfel (chiar nu te duce la sf Ana vara dacă nu vrei să faci baie!), găsesc un loc retras de mulțime, chiloți (negri cu tuareg … clasici), mă bag în apă, și instant uit de mașină, gașcă, service, cort, drum, chiloți, femei, și toate balivernele din cap amuțesc. Ce frumos se oglindeste cerul si brazii dacă faci pluta, și nu te miști, minunat. Atât de relaxat am ieșit din apă încât nu m-a mai interesat nici că nu am prosop, nici că s-a udat țigara, nici că sunt oameni… mă simțeam lin ca lacul. Atât de lin încât niște străini m-au întrebat dacă nu am foițe … Nu m-a deranjat nici când mi-a pus cineva vâsle în mână să le car la parcarea din vârful dealului, nici panta abruptă prin pădure, noci urcușul, nici fânul de sub catalizator (cretinii dreq). Mașină, direcția Tușnad, cu o tipă din gașcă, muzică, pădure, foaaaameeeeee. Mă lovește în Bixad (iar) o idee… să intrăm în alimentară să luăm de mâncare și să mâncăm pe capota de la mașină ( rroma style) că-i mai ieftin decât la festival. Zis și făcut, doar că alimentaro-barul avea terasă. Frumoasă terasa. Ceva țigani la bere, dar erau mese libere, și era acceptabil. Roșii, smântână, pâine, jambon felii, cârnați țărănești, giusto de vișine(cred), banane, farfurie și tacâmuri din plastic (19 ron). Punem masa. Terasa era scăldată de ceva muzică, de la 2 difuzoare modeste, nu cine știe ce, dar suna bine, calm, liniștitor. Cum am mușcat din cârnat la o masă apare o pereche de tineri cu un castron de semințe (floarea soarelui, negre), se apuca de șușotit, și dau drumu la muzică pe telefon, evident. Hai, calm, vacanță, mâncăm plecăm, ignorăm. Dap, noi da, dar țiganii (vorbitori de lb maghiaro-țigănească, aspect interesant de remarcat), au și ei telefon. Și da, MANELE! (FML FML FML). Mâncat, plecat, ignorat. Ajuns la Tușnad, găsit loc de parcare la 10 min de mers pe jos de la concerte, decid că dorm în mașină (gratis), și îmi mut sacul de dormit în mașină, las pe spate scaunul din dreapta, pregătesc le culcuș (aruncat sacu pe scaun) închid mașina, băute băute băute …. băute, (n-a mai fost ca în prima seară) pe la miezul nopții culcat.

Ziua 3

8-30 trezit.

Plouă. Mă frec la ochi, descopăr giusto de vișine (sete rău după băuturi alcoolice), gâl-gâl, mă mut în stânga, dau cheie, mă opresc la petrom, automat cafea (1,5 ron), plec țigară cafea. Plouă. Bocanci cobor la locul de concerte (Poliția nu mai era la punctul de acces , ploua…) parchez, plouă, mă învârt pe acolo. Cafea nr 2, de la o crâșmă (4 ron), dau de oameni, plouă, băgat cort în sac de gunoi. Plecat la drum. Drum bun, plouă în Harghita, Mureș, Cluj … soare.

PS: La festival am vorbit în lb. română doar cu polițiștii, și în Miercurea Ciuc există români, localnici care nu știu limba maghiară.

PPS: Cafeaua de la terasa din MC, apare un tip în outfit american, șorți, bască întoarsă, t-shirt cool, alb lung, bling, adidași superstar, tatuat pe antebrațul lucrat la sală, și pe degete. Ei mesajul de pe degete era clar! S Z E K (pe stânga) E L Y † (pe dreapta), împreună e SZEKELY† (Secui). Văzusem mâna stăngă SZEK = SCAUN ? și mi-am adus aminte de toaletă. Mersi man!

 

Bere

Posted in Ce ma umbla zi de zi... with tags , on July 17, 2011 by Rasta Man

…parte din ei se cunoșteau, nu pot să fiu mai clar, îmi este incomod să dau mai multe detalii, la urma urmei nu mă interesează. Mai comand o bere și intru înapoi în mine. E o seară banală, aceleași conversații, senzația pregnantă de acasă. Stau totuși cu ochii deschiși, îmi place să mă uit la oameni, să-i recunosc din nou și din nou, să mai văd câte o fustiță nouă, o mișcare stângace, o imperfecțiune, o modalitate de abordare inedită, o poantă, o ironie subtilă, și constant mă întreb dacă merită să mă ridic sau să mă scot din inerție să duc intenția la bun sfârșit, însă de cele mai multe ori mai iau o gură de bere. Și mă întorc în mine, mai scot un cuvânt din context, îl amestec cu o amintire și o inserez în mediul înconjurător doar să-i urmăresc traiectoria în conversație până se stinge, poate se mai ridică o sprânceană pe undeva, sau mai iese cineva în evidență continuîndu-mi ideea, stimulînd sau împrospătînd atmosfera monotonă din jur. Rar se întâmplă așa ceva, și cel mai des mai iau o gură de bere.

Îmi place mai mult ca orice să iau bucățele dintr-o persoană necunoscută, să le combin într-o frază și două-trei gesturi ca să pară un pachet bine făcut, și să confrunt persoana respectivă cu surpriza, evident scoasă din context, să-i tulbur calmul cu acele bucățele familiare învelite în creația mea, și să trag concluzii, despre ce am greșit, involuntar persoana luată în vizor intrînd în capcana menită să dreneze informație. Durează cinci minute, și în cele mai multe cazuri după două minute îmi pierd interesul, restul de trei minute folosindu-le să-mi confirm bănuielile, și să decid dacă am la ce folosi persoana sau nu. Dar de cele mai multe ori e inutilă persoana și mă întorc la bere.

Mai comand o bere, aprind o țigară. Umplu paharul meticulos, ciocnesc, cu cei de la masă și cu masa, și a mai trecut o seară. E cald.

 

Dragă Ursus

Posted in Loc de baut? with tags , , on July 8, 2011 by Rasta Man

Îți mulțumesc.

Ai deschis crâșma din curtea Fabricii de bere, cum nici eu nu aș fi deschis-o. Adică pe la spate, intrarea din spate să fiu mai precis. Dar ne-am descurcat să ajungem în față. Și faină crâșmă ai mai făcut, cu candelabre din sticle de bere (goale), țevi care răsar din gresie, plasme generoase, fier forjat pe bănci, instalație de inox pusă în spatele unei vitrine, și aș putea continua, dar risc să pierd esența.

Berea.

Bună. Și la amiaz, cu capu ascuns sub umbrelă, și seara la o vorbă cu prietenii, până și concertul a sunat mai frumos de la licoarea aurie, nefiltrată și nepasteurizată. Da, e bună și la gust, ați nimerit combinația care merge cu tot, (n-am testat cu pepene, de acord), însă cu mâncare, țigări și garnitură de prieteni e bestială.

Vă recomand să vizitați Fabrica de bere, dacă sunteți din/în Cluj, să gustați specialitatea casei pe care nu o mai găsiți nicăieri în țară, și dacă tot sunteți acolo să încercați și halbele de 1 litru.

Recomandare pt Ursus:

Calea Mănăștur poate fi aglomerată, și deranjează zgomotul de la automobile. Puteți modifica gardul cu panouri transparente, să mai „diminueze” din zgomot.

Mi-aș fi dorit să văd măcar o chelneriță de 100 de kg, capabilă să ducă pe tavă 20l de bere într-o mână, și 5 platouri cu cârnați în cealaltă. Și să aibă două codițe blonde împletite, coborându-i pe umeri. Și rumenă în obraji.