Archive for Cluj

Hello oameni buni

Posted in Ce ma umbla zi de zi... with tags , , on December 9, 2011 by Rasta Man

N-am mai scris, am descoperit 9gag.com.

Dar a sosit momentul adevărului, dacă reușesc să mă reobișnuiesc cu diacriticele, și să îmi reiau discuțiile cu mine însumi, să redeschid tratativele cu nesimțitele cuvinte, și să-mi țin în frâu tendințele de a deveni irațional, incoerent și indecis, să pot așterne ordine între pixeli. Poate reușesc să-mi domolesc cumva setea de alcool, și să termin ultimele capitole din seria Dune, de care m-am apucat din vară și ultimul capitol nu încape… ca de obicei nu termin niciodată lucruril

Absolut frustrat de faptul că nu pot să-mi suflu nasu cum trebuie datorită faptului că l-am suflat prea mult în hârtie igienică mai puțin pufoasă de mi-a apărut o rană iritantă pe marginea delicată a nării stângi, mă scarpin în cap pentru a-mi găsi o oarecare  alinare, doar ca să redescopăr cât de nespălat este părul, și cât de alunecos …. și plin de sebum, ah … îmi place. Nu m-aș băga la o băiță pe cap la ora asta nici dacă mi-ar face cea mai faină maseuză din lume masaj la scalp… da la scalp …. la scaaaaaaaaaaalp. Și oricum cred că voi merge la un party diseară, un silent party, unde o să port o cască jegoasă pe cap deci … ce rost are …

Cică s-a deschis un club nou pe Memo 6 … să vedem ce va ieși de acolo.

Urmează poze culese cu mobilu… alandala, bântuind străzile Clujului.

This slideshow requires JavaScript.

Cotton

Posted in Loc de baut? with tags , , , on September 14, 2011 by Rasta Man

Aștept să vină. Termin halba de bere, comand încă una, soarele de septembrie apune jucându-se cu ochii obosiți ai barmanei, terasa e îmbăiată într-o muzică moale, undeva la o masă depărtată se serbează o zi de naștere, mai trag un fum din țigară și o sting în scrumiera neagră așezată pe tejgheaua de la bar. Mai arunc un ochi la telefon, îmi recapitulez rapid conversația pe care o avusem înainte cu un sfert de oră, detaliile întâlnirii de la capătul străzii Uzinei Electrice, pe malul Someșului aproape de pod. I-am promis că mă duc după ea, deși terasa se putea descoperi fără prea multă bătaie de cap. Sosește berea aurie, completată de razele soarelui prinse în halbă, doar ca să rămână captive după ce halba devine translucidă de la boabele de condens ce s-au format rapid pe ea. Nu reușeam exact să mi-o imaginez, lipseau detalii din portretul ei, la urma urmei trecuseră cel puțin doi ani de când n-am dat ochii cu ea, oare s-a schimbat, oare va reuși să mă surprindă cum o făcea de obicei, oare e la fel de zvăpăiată sau timpul și-a pus amprenta și pe cicatricea ei de pe umăr, și nu-mi termin gândul bine, apare o colegă de lucru (care era principalul motiv pentru care mă aflam pe terasa Cotton, și care mă invitase ca fapt divers la o bere înainte de masă) și din vorbă în vorbă aflu că am fost prins în capcană, fiind ziua ei…

Într-o fracțiune de secundă s-au legat toate, senzația fiind asemănătoare cu o găleată de apă rece în cap, am aflat de ce erau mesele rezervate și cum întâlnirea mea care era deja imaginată ca fiind învăluită în povești intime ca între doi oameni care nu s-au văzut de o bună bucată de vreme, se duce pe apa Someșului la fel de repede cum a venit. Nu contează, îmi zic, oricum nu are să rezulte nimic bun din întâlnire, niciodată nu s-a întâmplat ceva între noi doi, nu e cazul diseară. Ajung să mă așez la o masă cu colega, urmează un schimb de politețuri și oameni care vin și-i aduc cadouri, spre deosebire de mine care eram cu mâna în cur și cu blugii rupți, salvându-mi aparențele poate cămașa, deși nici ea nu era călcată, mă rog, picat din cer așteptând…

Sună telefonul, mă teleportez pe malul Someșului, și răspund, o voce veselă la terminalul celălalt începe și descrie locația în care se afla, la care plusez întrebând-o în ce e îmbrăcată, și aflu de pantaloni verzi, top alb-crem și o poșetă asortată pe umăr. Mă apuc să-i descriu pe care potecă să cotească după ce trece de pod, dar nu apuc bine să termin descrierea, aducându-mi aminte că i-am promis că o iau de pe pod. Zis și făcut, pornesc în alergare ușoară în direcția podului pe dalele de piatră așezate probabil de ani buni pe lângă gardul viu care mă biciuia din când în când, ajung pe pod și o văd. Și ne îmbrățișăm aproximativ patru secunde, mergem la terasă, ne așezăm la masa plină de oameni, și în mine se așterne liniștea, sorbind detalii din ea, refăcând baza de date din memorie și adăugând detalii noi, deși gura mea se mișca purtând conversații fără nicio încărcătură cu comesenii, mă simțeam prins în mine, incapabil să mă fac plăcut sau interesant. Am schimbat într-un final și cu ea câteva halbe de bere, poate mai multe decât cuvinte sau idei, mulțumindu-mă cu hrana pe care mi-o cream singur, ca un voyeur mental care-și produce singur scenarii și întâmplări, ajungând astfel să se termine, la fel de sec cum a început. Am condus-o acasă repede, mai precis în două sesiuni de alergare ușoară până în Mănășturi, unde ne-am mai îmbrățișat vreo 3 secunde, și m-am postat în stația de autobuz, unde mi-am completat energia pierdută cu un hot dog, și lipsa de adrenalină cu faptul că am mers fără bilet.

Ele

Posted in Ce ma umbla zi de zi... with tags , , on September 13, 2011 by Rasta Man

Nu (mai) sunt sigur care e treaba cu viața asta, zău așa. În fundal este jazz, clar jazz, cu trompete, tromboane, contrabas, și fețe albe vopsite cu cremă de ghete. Prim planul e cu un monitor, multe gânduri despre mulți oameni, mai câte o ciorbă, o glajă de vin, o berică, pită cu smântână, fum de țigară și ora unșpe jumate, care e o oră ciudată, o jumate de oră de agonie până intru la duș. Da, și văd parcul central asfaltat, alei cu asfalt, în parc, în Cluj, în anu 2011. Asfalt! Genial, să-mi bag pula!

Trecem însă peste toate, cum trecem pe gazonul cubic din Matei (alte genii, sau aceeași ca din parc?), mai bine părăsesc urbea, și ajung la ele. Ele însă nu sunt mai interesante întotdeauna, nici măcar mai complexe decât un șir de borduri mai înalte decât pragul unei mașini, de care totuși te ferești într-o curbă, să nu te deschidă ca pe o conservă. Ele au un avantaj major și anume sunt multe, niciodată nu se termină. Ca un joc de puzzle, cu o infinitate de piese, mai descoperi ceva ce se potrivește, montezi imaginea, după care constați că nu-ți place ca ansamblu, și treci la următoarea, poate montată e mai faină decât pe bucățele… Ele, pe care le observ, în postura de observator activ, dându-le semnale de intrare, pentru a mă minuna ce poate ieși, dintr-o vorbă, un gest, sau un pahar de vin. Alcoolul cu ele, calea spre fericire, cale infinită… potirul de aur cu două picioare depărtate.

Miaaaaaaau!

 

Sâmbătă dimnineața, Zorilor, Cluj.

Posted in Ce ma umbla zi de zi... with tags , , on September 3, 2011 by Rasta Man

9 gag-in de zor, cafea țigări amintiri fugare de la băuta de aseară. Like.

Muzică ambientală, hanorac în spinare ușa de la balcon deschisă, mai crăncăne câte o cioară, mai iau o gură de cafea.

Bat clopotele, dau ignore, stau în fotoliu mai iau o gură de cafea.

Nu aprind bine țigara aud lăutari.

Nuntă?

Ies pe balcon (tradiție) e departe.

Aproape, copacul de lângă tomberoanele de plastic colectoare de plastic.

Domnișoară (bine) top roz, blugi albaștrii se uită în copac.

Domnișor (bine) cămașă blugi albastru deschis, blugi albastru închis, se uită în copac.

Din copac se uita la ei un pui de pisică.

Râdea.

Cluj. Concurs. Știri.

Posted in Ce ma umbla zi de zi... with tags , , on August 25, 2011 by Rasta Man

S-a mai dus pe pulă o vară. Parcul Central e în bucățele, ce porcărie, și știu că se lucrează, am surprins vreo două poze să „ilustrez” mai clar ce se petrece,

Mda, dacă tot scriu despre Cluj, trebuie să-mi exprim satisfacția în ceea ce privește terasa Cat House (nu pun link, poze n-am, căutați-o), unde e o atmosferă faină și e carafa de vin de 1l, 16 Ron. Jos pălăria dom’le, frumoasă ambianță, mai un lăutar, câte o fată drăguță, și puțini cocalari pe metru pătrat.

Una rece, de Zilele Maghiare, e păcat maaare că la frumusețe de concerte, în centrul Clujului n-au pus o tonetă cu bere, a trebuit să mă deplasez la un magazin să mă alimentez. Pe bune concert fără bere? Laaame!

Au reparat monumentul „Revoluției Anticomuniste” după ce acesta a fost hack-uit de hateri (realiști mai degrabă), oameni cu imaginație, au editat un pic textul, dar aici am și poză:

Ca încheiere, vă provoc la un concurs! (Primul concurs evăr)

Acele minunate stickere cu „Basarabia e România” puse de-am pula și fără nici o noimă peste tot, sunt o sursă de șto fără limite. Trimiteți pe mail cele mai frumos alterate stickere și vă dau o carafă de vin, pentru început, apoi mai vedem cum ridicăm miza. Fiți creativi, posibilitățile sunt funny rău. Să vă dau un exemplu: Abia e Romania *foto din Zorilor.

44kw

Posted in Ce ma umbla zi de zi... with tags , , on January 27, 2011 by Rasta Man

N-am urcat pe jos Calea Turzii, de la teatru pana la Obs, niciodata. Desi merg destul de mult pe jos, sau am mers, ca imediat de un an, ma inglobez aproape zilnic in traficul clujean. Si am pacatuit pe asfaltul Clujului destul de mult, mai de ficare data cand sunt la volan, ba apas acceleratia prea tare, ba franez violent, injur, urlu, sunt probabil cimpanzeu la volan, dar cu toate astea e bine, am observat ca oamenii au inceput sa devina mai respectuosi, sa-ti acorde prioritate, sa te lase sa treci … si e fain, e foarte fain sa traiesti in traficul din cluj, e antranant, si nu e deloc plictisitor… nici macar noaptea cand poti sa o bagi in a cincea pe Napoca, si sa zbori pe eroilor spre Piata Marasti, si cand e plin orasu de colcaie de masini, ce senzatie se compara cu cea de strecurat printre ceilalti, schimbat banda isteric sa prinzi primul loc la semafor… si sa te bucuri de toate astea intr-o masina care are incalzire pe timp de iarna … hehe …

Si ma gandesc cu drag la cei 44kw pe care ii detin, si la micile imperfectiuni cu care este dotata, mi-a adus multe bucurii, si niciodata nu m-a lasat in drum. La cei 15 ani pe care-i are si cei 268000 km  impliniti. Si vreau sa-i multumesc.