Archive for lene

Arrrrrrrrrrrr!

Posted in Ce ma umbla zi de zi... with tags , , on September 29, 2011 by Rasta Man

Durerea musculară este un semn că sunt deshidratat. Dealtfel tot ce se întâmplă zilele astea mă împinge la o cură desăvârșită de (re)hidratare cu bere cel mai probabil. Protestez că s-a terminat vara, în stilul meu preferat, nefăcând nimic să ies din starea de lene și moleșeală în care mă băltesc de ceva săptămâni. Nici faptul că îmi lăcrimează ochii de la ceapa călită făcută de pakistanezul (Pakistan = pământul celor puri) din dotare, plictisit de altfel și el, săracul, acu că e doctor și a luat fata de a transformat-o în femeie în fața ofițerului stării civile de la Cluj… (mai are dreptul la încă trei, încă e prea puțin interesantă viața de familie din punctul lui de vedere.)

Mda. Așa. Plm. Trec mai departe, departe de tot, undeva în confortul izolației termice oferite de plapuma grasă, printre așternuturi care poate nu miros a ceapă, să-mi iau cartea în mână, și să adorm fără niciun regret, poate doar acela că nu am destulă voință să mă deplasez în sânul cald și parfumat, al unei crâșme plictisite și pline de fum, care să mă legene ca o curvă obeză pe o corabie de pirați beți turtă.

It’s not over… till the fat lady sings huh? Audiție plăcută.

Mno. M-am scăpat.

Posted in Frustrari with tags , , on February 22, 2011 by Rasta Man

Vorbind foarte serios despre scosul oamenilor în stradă, trebuie să le dai un exemplu. Să fii un bun mediator, și să ai un țel precis. Să poți să accepți că nu ești „mai perfect” ca turma, poate doar mai înțelegător, toate în folosul adunării.

Nemulțumitul din bancul anterior s-a împiedicat de un prost, de mine, și s-a ofticat din cauza la unu care i-a atras atenția ca e (relativ) agramat. Și cu asta s-a potolit. Mno. Amu dacă vrei să faci ceva, gen protest, care presupune cunoștințe de pshilogie, sociologie, logistică etc, te gândești înainte, te consulți, și vii cu un plan, cu o idee, cu o poveste, care să conțină un mesaj clar, o direcție precisă, și vii pregatit să preiei problemele, să le analizezi, și să îndrepți energia lor cât-decât în direcția în care vrei să conduci protestul tău. Și dacă oamenii văd că ești hotărât, clar te vor urma, și mai mult decât atât, te vor ajuta.

Amu care-i principala problemă în țară, sincer mi-ar place să știu, pot să dau exemple: Lipsa banilor, învațământul, sănătatea, agricultura, președinția, justiția, UE, poliția, vameșii, turismul, băncile, biserica, benzina/gaz/curent …. poftim, dar de care să mă leg să scot o masă de oameni din case, să găsesc o soluție, să le inspir încredere, să le pun un zâmbet pe buze, și să-i conving să mă susțină? Da, dacă iese un oraș întreg, cu mic, cu mare, se pot pune toate problemele de mai sus, dar până atunci? Are cineva „Manualul protstatarului inteligent” sau „Manifesto for dummies”  perfect, îl vreau și eu pe mail dacă puteti în format pdf.

Poți de asemenea să studiezi istoria româniei, dpdv politic, și să o compari cu istoria altei țări, poate din alte decenii, să faci o comparație pertinentă, și să o expui pe net, poate se mai inspiră cineva, și se schimbă ceva în bine, iar dpdv politic. Dai o soluție, și te ții de ea cu dinții. Poți să răstorni tot sistemul dacă găsești o crăpătură de care să profiți, dar în cazul ăsta foamea te va împinge la lăcomie. Și în momentul în care ți-e cald la picioare, ai burta plină, și stai pe canapea în fața televizorului, nu-ți mai arde de proteste.

Mno și amu probabil mă pun la film. Și dorm. Sau mă bucur de pachetul de țigări. Nu mai scriu despre proteste, îi las pe alții, recunosc că nu am talent la așa ceva.

Legalizați iarba, e o soluție măcar pentru turism, pentru foame, și pentru depresii. Și futeți-vă, e și asta o soluție.

Berea de dimineata

Posted in Ce ma umbla zi de zi... with tags , on February 6, 2011 by Rasta Man

Cafeaua de dimineata s-a suparat, am inselat-o cu berea dimineata asta. E perfecta o bere sa-ti incepi duminica intr-o stare mai deschisa decat de obicei, devin mai nepasator la fumul din camera, sau la disconfortul pe care-l simt dupa trei zile de mancat fasole. Si cu viata in general imi e mult mai usor sa ma impac, daca pierd unele detalii, care de obicei sunt aduse in prim plan de catre ceasca de cafea. M-am saturat de iarna, zapada si frig, si cred ca orice tentativa de amortire a creierului e binevenita in perioada asta, tigarile-mi cad mai bine ca oricand, si somnolenta, asemenea namolului de la Techirghiol, pute, e neagra, si arata dizgratios, dar cu efect terapeutic desavarsit.