Archive for protest

Mno. M-am scăpat.

Posted in Frustrari with tags , , on February 22, 2011 by Rasta Man

Vorbind foarte serios despre scosul oamenilor în stradă, trebuie să le dai un exemplu. Să fii un bun mediator, și să ai un țel precis. Să poți să accepți că nu ești „mai perfect” ca turma, poate doar mai înțelegător, toate în folosul adunării.

Nemulțumitul din bancul anterior s-a împiedicat de un prost, de mine, și s-a ofticat din cauza la unu care i-a atras atenția ca e (relativ) agramat. Și cu asta s-a potolit. Mno. Amu dacă vrei să faci ceva, gen protest, care presupune cunoștințe de pshilogie, sociologie, logistică etc, te gândești înainte, te consulți, și vii cu un plan, cu o idee, cu o poveste, care să conțină un mesaj clar, o direcție precisă, și vii pregatit să preiei problemele, să le analizezi, și să îndrepți energia lor cât-decât în direcția în care vrei să conduci protestul tău. Și dacă oamenii văd că ești hotărât, clar te vor urma, și mai mult decât atât, te vor ajuta.

Amu care-i principala problemă în țară, sincer mi-ar place să știu, pot să dau exemple: Lipsa banilor, învațământul, sănătatea, agricultura, președinția, justiția, UE, poliția, vameșii, turismul, băncile, biserica, benzina/gaz/curent …. poftim, dar de care să mă leg să scot o masă de oameni din case, să găsesc o soluție, să le inspir încredere, să le pun un zâmbet pe buze, și să-i conving să mă susțină? Da, dacă iese un oraș întreg, cu mic, cu mare, se pot pune toate problemele de mai sus, dar până atunci? Are cineva „Manualul protstatarului inteligent” sau „Manifesto for dummies”  perfect, îl vreau și eu pe mail dacă puteti în format pdf.

Poți de asemenea să studiezi istoria româniei, dpdv politic, și să o compari cu istoria altei țări, poate din alte decenii, să faci o comparație pertinentă, și să o expui pe net, poate se mai inspiră cineva, și se schimbă ceva în bine, iar dpdv politic. Dai o soluție, și te ții de ea cu dinții. Poți să răstorni tot sistemul dacă găsești o crăpătură de care să profiți, dar în cazul ăsta foamea te va împinge la lăcomie. Și în momentul în care ți-e cald la picioare, ai burta plină, și stai pe canapea în fața televizorului, nu-ți mai arde de proteste.

Mno și amu probabil mă pun la film. Și dorm. Sau mă bucur de pachetul de țigări. Nu mai scriu despre proteste, îi las pe alții, recunosc că nu am talent la așa ceva.

Legalizați iarba, e o soluție măcar pentru turism, pentru foame, și pentru depresii. Și futeți-vă, e și asta o soluție.

Advertisements

Nemulțumitul.

Posted in Frustrari with tags , , on February 22, 2011 by Rasta Man

Nemulțumitul, un om la care i-a ajuns cuțitul la os. Și încearcă să scoată oamenii în stradă, probabil, de moment ce și-a făcut un blog să-și expună amarul (sper să nu și-l verse).

Ok, perfect. Însă eu, personal, acord șanse de reușită proiectului său foarte apropiate de zero. Adică nu o să-i iasă nimic. Acolo, poate un mic foc de paie, vede omu că nu merge, se plictisește, și o lasă baltă. E de apreciat însă ca și-a pus adresa de mess „emanuel_i_dragos@yahoo.com”.

Hai că vă zic și de ce cred că „nemulțumirea” lui Dragoș va rămâne o simplă nemuțumire: omul nostru are o idee, însă nu are un plan,/ are el voință, dar n-are niciun ban! Deci, cum plm să schimbi ceva în țărișoara noastră când n-ai găleți? Și nu zece găleți, ci milioane de găleți, amu nu zic de „șpaga” dată la alegeri de oarecare politician/partid sau pulă de mason. Găleata o văd ca pe o idee. O soluție. Ne trebuie milioane de soluții, milioane de idei, cu care să atingi milioane de români. Și unguri. Și rromi. (Dacă avem ce fura de la noi, nu mai plecăm din țară nu?).

Bun. Domnul Dragoș a avut o idee, și anume să ieșim în stradă. Băi Dadi, să-ți zică ție io ceva: îi frig mo, și să mor io de mai am benzină, da tăt cu mașina merg la lucru azi, n-am putea ieși și noi mai pe la căldurică? Adică serios, amu… ai și tu milă, vrei să răcesc, n-am bani de medicamente, și sistemu sanitar din țară e de căcat, nu? Hai că mai pove da?

Amu, părerea mea umliă e că jumate din posibii nemulțumiți, n-ar ieșii din casă din cauza vremii, iar ailaltă jumate ar lucra.

Plm, mi-e scârbă să mă mai gândesc la asta acu, tre să merg să-mi dezăpezesc mașina, și să ma târăsc la lucru. Baftă.