Punct negru

Pământ.

Loc ideal de testat forme de viață pe bază de carbon. Miliarde de astfel de exemplare care și-au pus numele de ”homo sapiens” și duc o așa numită „viață”, care se termină după părerea lor în așa numita „moarte”.

E de înțeles ce fac pe minuscula lor planetă. Încă luptă pentru satisfacerea nevoilor personale, „viața” lor fiind discontinuă, aspirând la conceptul de „perfecțiune”, pe care deseori o asociază cu impulsurile nervoase care produc endorfină.

Evoluție anevoioasă. 83% probabilitatea să se termine brusc.

„Homo sapiens” deținea abilitatea de a iubi, înainte să sufere mutațiile, de care nici cei mai „lucizi” nu sunt conștienți, încă.

 

 

Calm

Presiunea așteptărilor, duce la depresie, unde depresia este echivalentă cu pierderea presiunii, omul dezumflânu-se ca o păpușă gonflabilă. Yepp, presiunea constantă asigură viață lungă, și reacții adecvate, oricât de (ne)adecvat ar fi momentul trăit.  Adaptarea la circumstanțe, reiese a fi definiția ipocriziei, în clipa de față, să te umfli de dragul circumstanței, când recomandarea de bază în caz de incendiu, cutremur, atac, sex, boală, bucurie, accident, fractură șamd, este ”să-ți păstrezi calmul!”

Ei, așa e, cred că adevăratele experiențe și trăiri le-am avut când mi-am păstrat calmul, adică nu mi-am făcut planuri prea elaborate, și mi-am ținut sub control tendința de a forța limita, și recunosc, e trist că trebuie să recunosc asta. Dar sper să simt asta pe moment.

 

Déjà vu

Pentru ca să definesc mai bine ce înseamnă pentru mine déjà vu – urile, trebuie întâi să definesc în stilu-mi simplist și oarecum naiv viața în sine ca fiind un izvor, care se transformă în pârâu, ca odată cu acumularea de experiență, să devină râu, și fluviu, ca la sfârsit să se verse în ocean (încă nu știu sigur dacă oceanul înseamnă marea cunoaștere sau marea diluare a siropului subiectiv, știu doar că e ceva mare de tot). Și dacă tot mi-am transformat percepția vieții într-o apă curgătoare, interacțiunea cu societatea, o voi asemana cu ploile de informație pe care le asimilez involuntar, și cu eroziunea provocată de mine, când voi seca.

Și cum o apa curgătoare nu curge o singură dată, ci curge relativ constant o bucata de vreme, inevitabil vor apărea aceleași repere, folosite pentru navigare, cu mici schimbări, pe parcursul timpului, pe ajungi să le recunoști la un moment dat, de aici apărand déjà vu-ul, sub formă de check-point după cum îmi place mie să-mi imaginez.

Pentru mine, aceste check-point –uri sunt momente în care-mi permit să mă liniștesc, și să continui orice aș face în acele momente, reducând considerabil gradul de frică, cu care sunt obișnuit să trăiesc.

Aș fi însă curios de perspectiva voastră …

 

Viață?

Chirie, gaz, curent, mobil, băutră, țigări, schimb de ulei, filtre, cafea, asigurări, taxe și înca un loc de muncă, e ceea ce-mi doresc cu adevărat în momentul acesta. Dulce rutină, menită să mă transforme in nimeni. Simt că-mi pierd viața în momentele în care îmi propun să mă ridic, în momentele în care produc orice. În ultima vreme, am avut ocazia să mă opresc din tras, și să mă uit în jurul meu, să ma detașez de propriile-mi rutine, să mă las purtat de val, și încerc în continuare să imi pun la colț dorințele și impulsurile. Și e o senzatie cu totul nouă, încep să simt un curent de aer proaspăt, de la un geam mic, intr-o cameră îmbâcsită de fericirea contemporană. Sper să îmi aduc aminte cum e să trăiesc făra centură de siguranță.