Boring myself.

Ce ma (de)motiveaza? Sunt un idealist probabil, vreau sa fac, sa dreg, sa imbin, sa creez, sa fiu impacat cu mine si cu mediul inconjurator, cu oamenii, cu animalele, cu tot.

Si sunt impacat cu cele de mai sus, insa nu sunt impacat cu mine. Sunt mandru de felu-mi, (stiu pacat, cacaturi, mandria-prostia etc…), ma adaptez foarte usor, stiu cum sa ma strecor, sa ma misc ca pestele in apa, sau sa stau teapan ca bradu, daca situatia o cere, imi place sa fac asta, la dreq-ma pot baga sub pielea oamenilor foarte usor, pot sa-i citesc sa-i manipulez, sa-i modific, sa le intru in viata (not cool, but handy 😉 )

-ajunge ata descriere-

Partea proasta e ca ma si astept, ca persoanele cu care incep ceva relatie, (constructiva evident, persoana respectiva trebuie sa fie buna la ceva) de cele mai multe ori face cateva “chestii care nu se fac” din prisma filtrelor* mele, ajung sa ma dezamageasca si evident sa ma plictiseasca, si asta doare, deoarece lately, prea putine persoane ajung sa ma surprinda, adica sa faca ceva la ce nu m-am asteptat. (Ajung mama omida, wtf)

Noah, amu stiu ca etichetez (da ma … le pun tag-uri) persoanele, si fac asta foaaaaaarte rapid, uneori imi ajunge sa scoata o vorba si-i suficient, cel putin pentru mine, sa stiu cum sa joc cu el (da mai, sunt nashpa iar), dar sunt curios daca ati fost vre-o data surprinsi, si cat de mare a fost efectul wooooooow in cazul vostru.

*filtre ( principii, bariere, ziduri, cum vreti voi), unele de baza,  care ma fac sa vreau sa inchei orice relatie cu persoana respectiva, si filtre secundare, care odata incalcate fac ca persoana sa creasca sau sa scada in ochii mei –